miercuri, 19 decembrie 2007

Mesaj de la Matei

PARTEA A DOUA

Apoi este Maria Magdalena. Cat de mizerabil o prezinta Biblia! Ea a fost sotia lui Iisus si sufletul pereche perfect si, dupa ce Sanhedrini l-au biciuit pe sotul ei si l-au avertizat sa plece de pe teritoriul lor (nu au vrut sa-l faca martir, deoarece asta ar fi dat un impuls invataturilor lui), au mers in Est, unde Iisus a petrecut anii asa zisi “pierduti”, invatand de la Maestri cum sa faca “miracole” si unde stia ca familia lui va fi in siguranta. El si Maria au avut o familie fericita acolo si ani mai tarziu au mers cu toti in Vest si s-au stabilit in ceea ce este astazi Franta. In cele din urma, Iisus s-a intors in Est si, pe drum, a continuat sa-i invete pe altii despre ADEVARATA Mea Lume (Biblia include ceva din ea, dar toate inregistrarile timpurii nu i-au sustinut pe cei care se ingrijeau doar de ei insisi, si i-au lasat pe dinafara) si a trait pana la o varsta matura. Desi, in anii urmatori, el si iubita lui Maria au fost despartiti in trup, erau atat de inalt acordati spiritual, incat erau impreuna atunci, ca si acum si pentru totdeauna, in spirit si in vizitele celeste.

Liderii de mai tarziu ai Bisericii Romano-Catolice au inventat absurditati gen “singurul fiu al lui Dumnezeu”, “nastere din fecioara” si “conceptia imaculata” si au facut straturi dupa straturi de sfinti. Au facut asta pentru a pune si mai multa distanta intre “SINGURUL meu fiu” si toti ceilalti fii ai mei (si EU, care sunt VOI toti!). Si s-au facut portarii catre Rai. Sau catre Iad! De fapt, nici una dintre ele nu exista asa cum se spune, dar asta este o alta poveste.

Acei lideri erau, de asemenea, lacomi. In secolele din timpul si de dupa viata lui Iisus, acei cativa oameni au condus Biserica si Statul si, impreuna cu taxe incorecte aplicate conationalilor lor saraci, Biserica Romei a inventat o sabie cu doua taisuri pentru a-si cimenta controlul: Iti poti ispasi pacatele – au inventat-o si pe asta! – daca te marturisesti si platesti bani si, de asemenea, trebuie sa dai si o parte din tot ceea ce ai. Asta s-a raspandit si in celelalte Biserici si este cunoscuta ca zeciuiala. Un alt lucru pe care Biserica l-a facut a fost sa ceara preotilor ei abstinenta sexuala, ca si cum, negand acea caracteristica naturala puternica, ii facea mai “sfinti” – si stiti bine la ce a condus asta! Apoi, au fost toate razboaiele, inchizitiile si uciderile brutale facute in numele Meu!

Propovaduitorii mai recenti ai Bisericii Romano-Catolice au decretat ca un control al nasterilor este un pacat si, mai nou, la fel este si avortul. Cu uciderile absurde pe care le-au cauzat si permis de-a lungul erelor, greu poti crede ca i-a interesat sanctitatea vietii! Nu, totul este facut pentru ca populatia sa creasca si pentru sustinerea financiara si inchinarea in fata autoritatii lor. Din prima zi a Papalitatii, cel desemnat si cercul lui inchis au trait in opulenta, care a fost platita de masele carora le-au spalat creierele pentru a crede ca regulile Bisericii au venit de la MINE.

Daca suna ca si cum m-as lua de acea religie este pentru ca Vaticanul, comandamentul ei, a fost locul in care intunericului a crescut puternic, inca de la inceputuri. Nici o religie nu detine nici tot adevarul, nici tot neadevarul: fire de adevar sunt in “cartile sfinte”, dar Biblia este de departe cea mai distorsionata, pentru a-i tine pe discipoli in credinta oarba. Si, in timp ce baza originala a credintei individuale s-ar putea sa fi fost pura cu mult timp in urma, elementele fanatice au poluat acea puritate, pana acolo incat unii dintre voi credeti ca ei reprezinta insasi religia.

Realizand ca FIECARE suflet este o parte EGALA si pretioasa din Mine si ca ii iubesc pe toti neconditionat, hai sa ne uitam la sufletele colective din punct de vedere “religios”! Protestantii fundamentalisti spun ca numai daca il accepti pe Iisus ca “salvatorul si Dumnezeul tau personal” vei scapa de arderea vesnica in focul Iadului. Observ ca tind ca pe Mine sa Ma excluda! Unele congregatii s-au scindat din cauza acceptarii sau dispretuirii iubitilor Mei copii care sunt homosexuali prin alegerea făcută la nastere, alegere pe care au facut-o pe motive intemeiate: este o faza avansata de energii masculine si feminine echilibrate si toti copiii mei traiesc asemenea experiente, pe măsură ce se indreapta catre stadiul de androgin. Islamul isi rasplateste discipolii lor pentru “uciderea necredinciosilor” si copii Mei care sunt femei sunt socotite ca inferioare fata de copiii Mei, care sunt barbati. Sionismul, o miscare politica militanta, se ascunde in spatele hainelor Iudaismului si striga “antisemitism”. Si religiile pacifiste din Estul Indepartat, care au aderat cel mai mult la invataturile mesagerilor Mei, sunt socotite de ceilalti ca au pierdut contactul cu realitea. Ca si cum acele abateri de la SPIRITUALITATE nu ar fi destul, aceasta intreaga situatie a devenit atat de dezonoranta, ca pana si Satanismul, cu diabolicele lui torturi si sacrificii umane, este acum o religie consacrata!

A fost ca haraitul unui disc stricat, dar mult cu efecte secundare mult mai grave si mai triste, deoarece, generatie dupa generatie, sufletele mele individuale pamantesti au fost controlate de “autoritatile” religioase. Odata ce oamenii au fost prinsi in acele capcane, guvernele si toate celelalte institutii care au impact asupra vietii pe Pamant au devenit, de asemenea, figuri autoritare. Sufletele au venit aici cu o uimitoare intuitie si capacitatea de a folosi cu intelepciune bunul simt si ratiunea, dar influenta colectiva a “autoritatilor” a intunecat acele abilitati. Copiii mei au fost pacaliti si au ascultat instructiunile, chiar si atunci cand ele insemnau sa fii trimis la razboi dupa razboi, unde milioane au fost omorati si au omorat.

Cum de s-au intamplat toate aceste lucruri triste? A fost lucrarea fortelor negative din afara planetei, care sunt fara constiinta, fara Lumina, cu exceptia scanteii de viabilitate. Acea forta i-a “capturat” pe copiii Mei cu vointa slaba de pe Pamant, care s-au lasat prinsi in mrejele puterii si ale banilor si, jucand dupa le canta puterea, i-au tinut pe toti ceilalti copii ai Mei in sclavia fricii, a saraciei si a ignorantei. Nevoia sufletelor de experiente echilibrate a continuat sa le mentina pana acum, cand acest carusel, vechi de eoni, incepe sa se opreasca. Sunt mai multe de spus despre asta, dar vreau sa va dau un exemplu excelent de ignoranta.

“Toata viata a inceput in mare si maimutele sunt stramosii oamenilor”. OF! Nu spun ca acele forme primitive de viata si maimutele si rudele lor nu sunt parti din Mine, dar nu puteti vedea cat de INJOSITOARE este insasi ideea ca asa v-am pornit Eu pe voi, sufletele Mele UMANE?! Credeti ca Eu – ei bine, unii dintre voi cred – v-am facut “dupa chipul si asemanarea Mea”. Va asigur ca tabla mea de desen nu a inceput cu voi ca amibe, dintre care pe unele le-am “inspirat” sa se mute pe uscat si sa se dezvolte in maimute, apoi am ales dintre ele pe acelea pe care am vrut Eu sa devinat oameni. Stramosii vostri sunt fiinte atat de inteligente si inaltate spiritual, ca nici nu va puteti imagina! Da, “teoria evolutiei” cum o vedeti voi a fost pe undeva asa, dar nu cum o intelegeti voi. Nimic nu este “alb-negru”, dupa cum credeti voi.

Acum, ceva despre pretul pe care Pamantul l-a platit pentru ca a suportat intunericului de-a lungul mileniilor de munca insidioasa a religiilor si a altor surse cu putere intunecata de convingere, aproape la fel de mare. Pamantul a continuat sa-si dea din propria lumina pentru a sustine vietile oamenilor care se macelareau unii pe altii si care au distrus si au poluat Natura lui, pana cand toata varsarea de sange si devastarea aproape i-au distrus trupul – casa voastra. Sufletul planetei, care a stat in taramurile sale inalte, de origine, pe masura ce trupul ei a mers in jos in a treia densitate, era cuprins de adanca durere si disperare. Sinele ei planetar a supravietuit, deoarece ea a strigat dupa ajutor si copiii mei din civilizatii mult mai avansate ca voi din punct de vedere spiritual, intelectual si tehnologic – da, unii dintre ei sunt stramosii vostri! – s-au grabit sa infuzeze corpul Pamantului cu lumina lor, pentru ca el sa poata supravietui. Ea a vrut sa va dea aceasta ultima sansa de a va deschide mintile, “sa va lumineze” constiinta si sa va eliberati din lanturile fortei intunericului.

Si asta ne face sa intelegem de ce acel INDELUNG carusel de care sunteti satui se opreste. Iubita mea planeta Pamant este satula pana peste cap de asta! Acum, ea se afla pe calea rapida spre a iesi din a treia densitate, unde, pana recent, intunericul a avut succes. Dar timpul sau s-a sfarsit – forta intunecata “a parasit cladirea”, ca sa spun asa. Raman numai efectele prelungite ale influentei sale asupra marionetelor ei de pe Pamant, care se estompeaza insa cu repeziciune. Adevarurile “care ies la lumina” expun programul ascuns si, prin legea impartiala a fizicii privind forma si frecventele, refuzul marionetelor de a accepta Lumina va cauza decesul lor, de-a lungul caii de inaltare a Pamantului. Draga voastra planeta este pe calea spre tara preafericita a planului inaltarii sufletului ei si toti cei care merg cu ea vor trai in cooperare armonioasa cu binevoitoarea voastra familie spatiala. Calatoria este gratis, dar impune anumite conditii: trebuie sa stii si sa traiesti ADEVARUL a CEEA CE SUNTEM. Nu e ceva greu – este la fel de simplu cu a fi atent la ceea ce iti spune sufletul tau! “Mergand automat in interior” veti fi conectati constient cu Sinele – adica tu si cu Mine – iar restul decurge in mod natural.

Niciodata nu tin cu cineva anume – cum as putea, cand Eu sunt voi TOTI?! – dar am preferintele Mele si as vrea ca toti copiii mei sa aleaga sa traiasca impreuna in pace. Deci, sper ca veti crede ce am spus si ca veti actiona in consecinta, dar nu pot sa va oblig: intotdeauna a fost alegerea voastra de a crede ceea ce vreti, de a face ceea ce vreti. Tot ceea ce pot face este sa-Mi alatur vocea celei a mesagerilor care v-au spus aceleasi lucruri prin cei de pe Pamant care au primit mesajul lor.

Ce se va intampla daca nu ne credeti? Ce se va intampla cu sufletele care nu vor sti niciodata de mesajele noastre? Vor merge intr-un loc conform cu energia pe care au manifestat-o in fapte si motivari, de-a lungul vietii lor.

Unii vor calatori cu Pamantul, pentru ca traiesc intr-un mod “dumnezeiesc”, pur si simplu prin faptul ca asculta cu atentie mesajele sufletelor lor. Ei traiesc din inima, unde stau si dragostea neconditionata, bunatatea, onoarea, adevarul, compasiunea si dorinta de a-i ajuta pe altii.

Altii o vor lua de la capat – tiranie, violenta, coruptie, minciuna, incatusarea religioasa – si vor merge acolo cu puterea mintii de a intreba si de a rationa, deci o alta sansa de a scapa de sub controlul intunericului. Dar nu pe Pamant! Sunt si alte locuri de densitatea a treia in Universul nostru, unde este raspandita lipsa de respect pentru viata, care va continua pana cand partile Mele suflete vor sti adevarul despre propria lor dumnezeire.

Altii vor involua si o vor lua de la capat. Sunt cei care persista in a alege intunericul in locul Iubirii, care este aceeasi sursa de energie creatoare ca si Lumina. In mod constant, Lumina va fi lansata catre acele suflete, care vor incepe numai cu instinctual primar si, cand vor accepta Lumina, isi vor reaminti o mica parte din inteligenta. Pe masura ce accepta mai multa Lumina, isi vor reaminti un minimum de abilitati rationale si asa mai departe. Aceasta nu este o pedeapsa: este o sansa pentru acele parti ale Mele sa o ia de la capat, fara a mai avea nicio urma de intuneric.

Sunt cam multe la care sa va ganditi, nu-i asa? Este timp, dragii mei (dar, sincer, nu mult), de a decide ceea ce vreti. Oricare ar fi alegerea voastra, o voi onora si, daca aveti nevoie de ajutor, cereti si vi se va da!

Niciun comentariu: